Poate (I)

                Poate iti mai aduci aminte seara aceea friguroasa de martie, cand ai vazut-o pentru prima data. Poate iti mai aduci aminte hotararea pe care o avea in privire cand a venit la tine si ti-a vorbit. Si poate te-a emotionat macar putin modul simplu, firesc in care era acolo, langa tine si te privea. Poate ca ai simtit ca ea este singura care te vede exact asa cum esti, cea care te priveste ca pe un simplu om. Si poate ca tocmai de asta n-ai putut s-o privesti mai mult de 3 secunde, pentru ca aveai impresia ca ar putea reusi cumva, intr-un mod numai de ea cunoscut sa te descopere si sa afle, poate, lucruri pe care nici tu nu stiai ca le adapostesti intr-un colt de suflet. Poate ca inima ta batea cu putere atunci cand ai simtit-o aproape si cand ai privit-o din nou si poate ai fost putin, macar putin, impresionat de naturaletea si feminitatea ei. Poate ca ai stiut ca ea e tot ceea ce iti doresti, ceea ce cauti, dar n-ai stiut ce sa faci. Poate ca ai simtit ca nu ti-e straina, poate ai avut chiar sentimentul ca o cunosti dintotdeauna, dar te-ai speriat… Poate ca nu ai vrut sa pleci apoi, dar a trebuit si nu ai putut sa faci altceva. Si totusi, ai mai privit-o inca o data inainte, poate pentru a-ti imprima mai bine in minte imaginea fetei ei frumoase…Poate ca dupa ce ai plecat te-ai gandit cu melancolie la ea si ti-ai dat seama ca nici macar nu stii cum o cheama. Si poate ai incercat sa-i asociezi imaginea cu tot felul de nume, nereusind sa descoperi insa care ar putea fi numele care sa exprime naturalete, putere, feminitate si hotarare in acelasi timp. Poate ca te-ai mai gandit la ea si ai rememorat acea seara magica, cand erati doar voi doi si stelele si totul parea stralucitor si perfect. Si asa a trecut un an…

A ales fericirea!

           Si-a dorit intotdeauna sa fie fericita si a facut tot posibilul sa reuseasca asta. A facut si greseli, dar toti facem. E firesc. Si intr-o seara a auzit intamplator acea melodie, melodia lor. Si-a adus aminte de prima data cand l-a vazut, si de a doua, si de a treia, si de fiecare data. Si de cum l-a asteptat rabdatoare aproape 4 ani, si de cat de fericita a fost in tot acel timp, desi el nu era fizic langa ea…

            Si-a dat seama cat de mult s-a schimbat, cat de mult s-a maturizat de cand a incetat sa-l mai astepte, de cand a hotarat sa-si traiasca viata simplu si sa fie fericita. Au trecut multe peste ea, necazuri prea multe, bucurii prea putine.

            Dar in acea seara a avut o revelatie, a existat un moment-cheie in care a realizat un lucru. Nu a fost fericita cu adevarat. Nu a reusit pentru ca a lipsit piesa cea mai importanta din acel puzzle care reprezinta viata ei. A lipsit prezenta lui, speranta si mai ales dorinta de a-l revedea, de a-l avea alaturi. Si-a dat seama atunci ca toti oamenii care s-au plimbat prin viata ei nu i-au adus fericirea, doar farame de fericire, mici bucatele care nu i-au fost de ajuns. Pentru ca doar el ii poate aduce intreaga fericire…Si a hotarat sa-l primeasca din nou acolo, in viata ei si sa nu-l mai lase sa plece niciodata.

Cu caldura, Anca

De ce scriu

           

           Ei bine, de ce scriu?

Scriu pentru ca asta este ceea ce ma defineste, ceea ce ma face sa ma simt bine, fericita si implinita. Scriu pentru ca ma invadeaza o multitudine de sentimente si mi-e teama ca se irosesc. Scriu pentru ca mi-e mai usor sa ma exprim asa, in scris. Scriu pentru ca VREAU si pentru ca sper ca intr-o zi sa-mi termin de scris romanele si poate, sa le si public. Scriu pentru ca am atat de multe idei si fiecare lucru care mi se intampla sau pe care il vad ma face sa am o alta perspectiva asupra vietii. Si sa vreau sa scriu despre asta. Scriu pentru ca imi place si pentru ca nu e nimic in lumea asta care sa mi se potriveasca mai bine. Si mai scriu pentru ca vreau sa ofer ceva…niste idei, niste ganduri, niste sentimente, sincere, din inima, cu caldura…

Nu stiu daca am talent sau nu, dar acum asta nu conteaza pentru mine. Scriu pentru mine si pentru cei care vor citi ceea ce scriu, pentru cei carora le pot oferi o parte din comoara mea de pret…

Scriu cand sunt multumita, fericita, implinita, de obicei cand mi se intampla lucruri bune. Ma gandesc ca am niste resurse nelimitate de optimism. J Dar ma inspira si situatiile dramatice, care iti rup inima, tristetea, melancolia, nefericirea.

Si de obicei mi-e mult mai usor sa exprim tot acest amalgam de sentimente in scris…Asa ca, iata, asta este ceea ce sunt !

Cu sinceritate, Anca

Astazi m-am trezit fericita!

            Astazi m-am trezit fericita si mi-am dat seama ca am o multime de motive sa zambesc.

            De fapt, de ce avem noi oamenii nevoie de motive pentru a fi fericiti? De ce nu putem pur si simplu sa ne bucuram pentru ca existam in acest minunat Univers, ca suntem sanatosi si ca putem face o multime de lucruri ?

Cred totusi ca putem invata sa ne apreciem mai mult viata cu toate intamplarile bune sau rele de care avem parte pentru ca, ei bine, ele sunt cele care ne ajuta sa ne definim ca oameni. Ele sunt cele care ne fac sa fim puternici, sa devenim mai intelepti, mai generosi, mai buni. Sau cel putin asa ar trebui sa fie.

Haideti sa facem cateva eforturi si sa invatam sa ne bucuram mai mult, sa zambim mai des ! Haideti sa apreciem mai mult natura, cu toate frumusetile ei exceptionale, sa ne bucuram de zambetul si chipul frumos al unui copil, sa ne inveselim din orice lucru mic, dar frumos pe care viata ni-l ofera !

Fiti fericiti si zambiti mai mult !

Cu dragoste, Lady A

Iubesc oamenii frumosi

Iubesc oamenii frumosi. Iubesc oamenii care vorbesc frumos, gandesc frumos si simt frumos. Iubesc oamenii care nu isi incarca sufletele cu lucruri inutile si urate. Iubesc oamenii care nu sunt atat de incuiati incat sa ii judece pe ceilalti dupa aparente, pentru ca ei da, aparentele sunt inselatoare !

Iubesc oamenii care se iubesc pe ei, dar care vor sa fie mai buni, sa se autodepaseasca. Iubesc oamenii care stiu sa ii aprecieze pe cei din jur la adevarata lor valoare. Iubesc oamenii care stiu sa isi asculte inima. Iubesc oamenii care gandesc inainte sa vorbeasca si care nu ii ranesc pe ceilalti spunand lucruri pe care nu le gandesc sau nu le simt.

Iubesc oamenii care stiu sa ofere. Un zambet, un cuvant bun, un sfat. Iubesc oamenii care dau dovada de sensibilitate si mai ales pe cei care fac asta in ciuda arogantei lor aparente. Iubesc oamenii care iau viata in serios, dar cu lejeritate. Iubesc oamenii care traiesc clipa si care stiu sa ia lucrurile asa cum vin, fara sa le complice si mai mult. Iubesc oamenii care stiu sa se bucure de viata asa cum e ea, cu bune si cu rele.

Iubesc oamenii care iubesc simplu, frumos, dincolo de orgoliu si mandrie. Iubesc oamenii care desi au realizat ceva in viata nu uita de unde au plecat. Si iubesc oamenii simpli, fara fite si care nu au nevoie de prea multe lucruri pentru a se simti bine in pielea lor si a fi fericiti.

Iubesc oamenii care recunosc ca au gresit si stiu sa ceara iertare. Iubesc oamenii care nu se supara din orice lucru mic si pe cei care nu se lasa dominati de furie si orgoliu. Iubesc oamenii sinceri, onesti, chiar daca putini mai sunt asa. Iubesc oamenii care lupta si persevereaza, oricat de greu le-ar fi. Iubesc oamenii cu suflet curat.

Iubesc oamenii care ma iubesc si ma apreciaza. Iubesc oamenii care stiu cum sa imi spuna cand gresesc si pe cei care imi ofera parerea lor sincera atunci cand le-o cer. Si mai iubesc oamenii care nu ma considera doar o fata draguta, amabila si…cam atat. Iubesc oamenii care stiu sa vada ce e in sufletul meu, fara sa fie nevoie sa le arat eu. Iubesc oamenii care ma cunosc asa cum sunt cu adevarat sau care macar incearca sa ma cunoasca. Iubesc oamenii care incearca sa ma inteleaga chiar daca nu intotdeauna reusesc. Si iubesc oamenii care imi sunt alaturi, in special in momentele cele mai grele din viata.

IUBESC OAMENII FRUMOSI. PUNCT.

Din inima, Anca