Voluntariat si distractie la amicalul Romaniei cu Trinidad-Tobago

    Din nou cu intarziere (dar mai bine mai tarziu decat niciodata), am reusit sa-mi fac timp sa scriu si despre meciul Romania- Trinidad-Tobago, la care am avut ocazia sa asist, din nou in calitate de voluntar (dupa finala Europa League de anul trecut si finala Cupei Romaniei de anul acesta).
    Si printre invatat, examene (Doamne, sesiunea asta e prea lunga si examenele prea multe!) si alte activitati in care ma implic, am reusit astazi sa "fur" cateva clipe pentru a scrie despre aceasta experienta.
    As fi putut sa nu scriu. Pentru ca deja a trecut mai bine de o saptamana de atunci si poate nu mai intereseaza pe nimeni. Plus ca a fost doar un meci amical cu o echipa slaba (asa ar spune sau poate doar ar gandi, unii). Dar nu conteaza. Eu scriu astazi despre ziua aceea, fiindca mie mi-a placut, m-am distrat si repet, a fost o experienta de viata interesanta.

    Initial planuisem sa ma uit la meci la televizor, dar cand am vazut luni anuntul, am stiut ca vreau sa fiu acolo. Desigur, m-am inscris imediat cum l-am vazut, dar nu mi-am facut prea mari sperante, pentru ca nu era nevoie decat de 30 de voluntari (fata de sambata, cand am fost peste 300). Si totusi, seara, cand am vazut lista si mi-am gasit numele pe ea, m-am bucurat enorm de mult.

Haaai, Romania! (daca nici noi n-am sustinut echipa, nu stiu cine a facut-o)

    Desi nu am avut ceva complicat de facut, ne-am straduit sa ne facem bine treaba, sa fim seriosi si am incercat sa nu gresim ceva.

    Apoi, am vazut meciul din tribuna VIP (yes, lucky us, I know!). Nu au fost multi spectatori, nici la finala Cupei nu a fost stadionul plin, dar acum chiar au fost putini. Am vazut insa multi copii, stiu ca au primit bilete gratis la meci. Cu toate astea ma intreb de ce nu ne mai sustinem echipa nationala. Ok, nu au avut cele mai bune rezultate, dar fara sustinerea noastra, a romanilor, ar fi si greu sa le aiba. Si pot sa spun ca da, o galerie numeroasa, care sa cante si sa-si incurajeze echipa, o poate conduce cu siguranta spre victorie. Si ca exemplu as da galeria Petrolului (ca sa fie un exemplu recent). Cine s-ar fi asteptat inaintea meciului ca Petrolul sa castige in fata CFR-ului? In afara de cei implicati direct (jucatori, antrenori, staff) si de fani? Dar au castigat. Iar fanii lor au stiut cum sa impinga echipa spre victorie inca dinainte sa inceapa meciul si pana cand s-a terminat. Nu zic, si nationala Romaniei a fost incurajata marti seara (eu, cel putin am tipat o gramada si apoi am fost ragusita vreo 3 zile), dar daca in loc de 10.000 de suporteri ar fi fost 50.000, oare n-am fi vazut si mai mult spectacol? Ar trebui sa ne gandim la asta.

    Despre meciul in sine, am sa zic ca e bine ca am castigat. Toti aveam pretentii. Cum ar fi fost sa pierdem in fata unei echipe atat de slab cotate? (la asta se gandeau cu siguranta multi carcotasi) Si totusi, oamenii aia s-au straduit, s-au luptat, au alergat. Dar le-a lipsit ceva. Valoarea probabil. La noi, as spune cam invers. Avem talent, dar parca nu ne place sa alergam, sa muncim, sa obosim. Si chiar daca ma bucur ca am castigat cu 4-0, mi-ar fi placut (probabil nu doar mie) sa dea si altcineva gol decat Marica. Un alt atacant sau un mijlocas. Sau de ce nu, un fundas. Multi ne uitam dupa Goian la cornere sau la lovituri libere, gandindu-ne ca poate capul lui magic va da un gol. N-a fost sa fie. Eh, poate data viitoare. Pana una-alta, bine ca e Marica in forma.
    Revenind la noi, voluntarii, dupa meci am reusit sa facem poze cu niste adevarate personalitati.

Hagiii! O adevarata legenda si un om extraordinar.

Belodedici si glumele lui

Jean Vladoiu, un om amabil si deschis

Falemiii! Cu el am facut poze la inceputul reprizei a doua, fiindca la pauza a trebuit sa ducem iar bannerul pe teren. Mi-a parut rau ca l-am cam deranjat, dar a acceptat incantat sa faca poze cu noi.:)

    Dintre fotbalisti am facut poze doar cu Grozav (da, din nou). A fost oarecum o coincidenta.

    Si cu Torje, care a iesit ultimul si am zis sa nu ratez ocazia.

    Puteam sa mai fac si cu Lazar, dar parca toata lumea voia cate ceva de la el: un grup de copii voia poze si autografe, iar niste reporteri insistenti voiau sa-i ia interviu. Asa ca am zis ca macar eu sa-l las in pace si am renuntat la idee.
    Restul fotbalistilor s-au strecurat de la vestiare, profitand de faptul ca cei de la BGS ii pazeau bine de tot, de parca o armata de teroristi ii pandea. Eh, in fine...astea's regulile probabil.
    Per total a fost o seara frumoasa, de care m-am bucurat la maxim. Inca o dovada a faptului ca exista si fete care chiar apreciaza fotbalul ca sport, ca spectacol. Acum, daca exista multe (probabil prea multe) care-l apreciaza (doar) pentru jucatorii de fotbal (nu pe toti ii putem numi fotbalisti), nu cred ca e cazul sa generalizam. Si in fond, lucrurile frumoase si spectaculoase plac oricui. :)