sâmbătă, 19 octombrie 2013

21

   
    Ieri am implinit 21 de ani. Multi ani, dupa parerea mea, dar incerc sa ma bucur de ei cat pot de mult.
    La 21 de ani vreau sa fiu mai independenta, mai optimista, mai puternica, mai enigmatica, mai fericita decat am fost pana acum. Si mai vreau sa ma bucur la maxim de clipele frumoase, de oamenii dragi mie, de toate nimicurile.
    Am primit o multime de urari. De la diverse persoane, apropiate mie sau nu. Oameni pe care i-am vazut o singura data in viata si cu care n-am schimbat prea multe cuvinte. Si oameni pe care ii stiu de mai multa vreme, dar cu care, din diverse motive, n-am interactionat pana acum. Si desigur, oameni dragi mie, oameni care ocupa un loc esential in viata mea si care "au avut grija" sa ma trezeasca devreme ieri dimineata ca sa-mi faca urari frumoase sau sa-mi cante "Multi ani traiasca!".
    M-am bucurat la maxim de fiecare minut din aceasta zi si pot sa afirm cu tarie ca a fost a doua cea mai frumoasa aniversare a mea (sorry, dar primul loc il ocupa majoratul).
    Daca ar fi sa fac un top al urarilor, cea mai frecventa a fost "Sa fii iubita!". Or sti ei ceva de m-au bombardat cu urarea asta...Desigur ca au fost si altele speciale si pot sa spun ca le-am apreciat pe toate si le multumesc mult tuturor celor care ieri m-au surprins placut si mi-au oferit momente frumoase.
    Sper ca de acum incolo sa reusesc sa apreciez mai mult lucrurile bune care mi se intampla si sa reusesc sa trec mai usor peste greutati. Si la 21 de ani mi-am propus sa iubesc mai mult si mai intens (si aici ma refer la familie, prieteni si...persoana potrivita). Deci, sa ne bucuram de cei 21 de ani!

miercuri, 2 octombrie 2013

Fragment

 
     "Stau la biroul meu incercand sa citesc ceva pentru facultate. Aiurea, nu ma pot concentra. Ma mai uit la telefon din cand in cand, ma mai gandesc la tine. Oare o sa te vad maine? Asa sper. Lumina lampii creeaza umbre, iar trandafirii multicolori din vaza imprastie mirosul lor imbatator si ma fac sa ma gandesc la tine si mai mult, si mai intens. Tu esti zbuciumul meu si tu esti linistea mea. Tu imi dai sentimentul ala de siguranta, confort si tot tu ma faci sa ma agit, sa-mi traiesc viata la maxim in asa fel incat sa nu ma plictisesc niciodata.
     De unde ai aparut tu, cu toata magia asta ciudata care te inconjoara? Am fost mereu aproape de tine si totusi, abia dupa ce ne-am indepartat ai intrat cu adevarat in viata mea. Ai plutit pur si simplu, pana ai aterizat in viata mea, in lumea mea. Cum ai facut asta? Cum ai reusit? Cum ai facut ca inima sa-mi bata cu putere, genunchii sa mi se inmoaie, mainile sa imi tremure si fluturi sa imi zburde prin stomac? Cum?
     Si cum ai reusit sa treci de scutul meu plin de indiferenta si aroganta? Cine te-a ajutat?
     Imi pun toate intrebarile astea si pana si trandafirii miros a tine. Tu esti linistea. Dar tu esti si zbuciumul. Si as vrea sa inteleg. Sunt atat de multe lucruri... Cum ne-au ales? Cum au hotarat EI ca noi suntem facuti unul pentru altul? Cum ne-au hotarat vietile, destinele? Cum au aranjat totul?
     Mi-e dor de tine asa cum nu mi-a mai fost de mult. De prea mult. Mi-era dor sa-mi fie dor de tine. Sa te vad, sa te privesc, sa simt, sa-mi trezesti inima, sa o faci sa se zbata si sa fie linistita si in siguranta in acelasi timp. Am sa ti-o dau tie. Astept momentul potrivit. Dar intr-o zi va fi a ta, de tot si complet. Inima mea te-a asteptat mult, probabil de cand ma stiu. Si e ciudat ca mi te-am imgainat mereu exact asa cum esti. Cum as putea sa vreau altceva vreodata? Cum as putea sa renunt la tine? Si cu inima mea ce sa fac? Cum s-o mai linistesc, cand ea se zbuciuma si se intristeaza de dor?
     Va fi bine, nu-i asa? Da. Va fi bine."

(fragment din romanul pe care am inceput sa-l scriu recent)