Eram ieri cu o prietenă pe la Universitate când au trecut pe lângă noi două domnişoare aranjate, parfumate(zău că-şi dăduseră cu toată sticla de parfum!!), încărcate cu pungi de cumpăraturi. Până aici, nimic deosebit. Eh, staţi să vedeţi acum, comportament şi alte "minunăţii".. Ne-am aştepta ca domnişoarele în cauză să aibă şi maniere, şi desigur..ceva creier. Dar..mnu.
Domnişoarele povesteau şi râdeau de zor şi se maimuţăreau într-un fel greu de descris. Nu am văzut în viaţa mea un comportament mai excesiv şi mai...nici nu ştiu cum sa explic, ca să redau cât mai bine scena. Anyway, era râsu'-plânsu', vă zic! Nici măcar nu ştiam ce reacţie ar trebui să am: să mă mire? să fiu şocată? sau indiferentă? Cert e că după ce au trecut de noi, şi eu, şi prietena mea, rămăsesem uimite, uitându-ne una la cealaltă. După care prietena mea spune resemnată: "Şi uite de asta bărbaţii ne cataloghează ca fiind toate la fel: nişte piţipoance." Şi da, are mare dreptate.
Dragele mele, ar fi bine sa înţelegeţi că puţină demnitate, puţin mai multă autostimă nu v-ar strica deloc. Ba dimpotrivă, v-ar face un mare bine.
Putem citi peste tot, pe tot felul de bloguri (că doar internetul e împânzit de ele, nu?), articole despre cât de tari suntem noi, femeile şi totuşi despre cum nu mai ştiu unii bărbaţi să ne aprecieze. Mai sunt şi unele articole care ne "învaţă" cum sa avem o relaţie de durată, cât mai sănătoasă, bla-bla-bla. Prostii. Vorbărie multă, că doar în teorie toţi suntem nişte genii, adevăraţi guru. Dar nimeni nu pune punctul pe "i". Nimeni nu ne îndeamnă la ceva concret, nimeni nu ne atrage atenţia asupra unor lucruri simple şi totuşi esenţiale, dacă tot ne credem super-femei.
Da, poate că gusturile nu se discută. Aşa parcă se zicea, nu? Dar..nu mai pot cu atâta superficialitate. Mă uit în jur şi constat cu tristeţe că lumea asta e cu susul în jos. Ceea ce era normal înainte, un comportament decent în societate, nişte maniere acolo, puţină cultură, un dram de modestie..nu, nu mai sunt normale astfel de lucruri. Au devenit rarităţi.
Doamnelor, ce s-a întâmplat? Nu mai ştim să fim femei? Nu mai ştim să fim naturale, spontane, manierate, să purtăm cu atitudine o rochie frumoasă, feminină? Nu mai putem să fim informate (că doar informţia e putere, nu?), să avem cultură generală, să putem să discutăm şi despre altceva decât "ultimul club pe care l-am frecventat" sau "sala aia super-mişto la care mi-am făcut recent abonament" (că doar vine primăvara si trebuie să ne etalăm trupurile cât mai subţirele)? Nu mai ştim să fim mai mult decât nişte trupuri? Fără esenţă, fără suflet şi fără creier?
Nu ştiu..nu vreau să atac pe nimeni şi nici nu pretind că eu aş fi minunată si perfectă. Nu sunt. Dar incerc mereu să fiu versiunea mea cea mai bună. Cea mai feminină, mai caldă, mai spirituală, mai plină de dragoste, mai ambiţioasă, mai veselă, mai inteligentă din tot ce aş putea fi. De aceea mă întristrează atât de tare să văd fete şi femei frumoase, cu potenţial, care se mulţumesc să fie prea puţin din ce ar putea fi.
Nu mai zic în relaţiile cu bărbaţii..Mor când aud că toţi bărbaţii sunt nu-ştiu-cum (aici completează fiecare cu versiunea pe care a auzit-o, că eu am auzit mai multe). Nu există aşa ceva! Unde există o regulă, intotdeauna există şi excepţii. Deci, doamnelor, ce-ar fi să nu ne mai văităm şi să punem mâna pe excepţiile alea? Nu mai staţi pe gânduri! Dar păstraţi-vă demnitatea (sau scoateţi-o de pe oriunde o ţineţi ascunsă), asumaţi-vă ceea ce simţiţi, chiar dacă uneori va fi al naibii de greu.
Dar cel mai important, trăiţi! Vă trece vremea şi e păcat.. Trăiţi la maxim fiecare moment, dar trăiţi cu demnitate, fără exagerări prea mari (aici ştiu, e mai greu :))). Şi fiţi fericite. Unstoppable, my ladies!
