Mai bine nu ne mai casatorim

Nu intotdeauna am fost impotriva casatoriei. De fapt nici acum nu sunt, cata vreme e vorba de doi oameni cu capul pe umeri, care stiu bine ce fac cand se hotarasc ei ca vor sa se casatoreasca. Dar in zilele noastre cam rar mai vedem asta.
Nu mai e ideea de a ne casatori din dragoste si aici apare inevitabil intrebarea: "Care dragoste? Unde naibii e?". Da, nu prea mai e. Traim superficial, aiurea, la intamplare, de pe-o zi pe alta, doar-doar o fi mai bine maine. Si nici nu traim clipa, macar sa zicem ca ne-am bucurat de fiecare moment. Nu facem nimic bine.
Si mai era iar ideea ca te casatoresti pentru totdeauna, forever si ca veti trai impreuna pana la adanci batraneti. Surpriza! Nici asta nu se mai intampla, ca slava Domnului, e tot mai usor sa divortezi in ziua de astazi, asa ca de ce n-am bifa si un divort la capitolul "experienta de viata"?
De fapt, tinerii (majoritatea) care mai indraznesc sa se casatoreasca in ziua de astazi, o fac asa, de amorul artei, de dragul de a purta si ei o verigheta pe deget si in ideea ca la un moment dat in viata asta oricine ar trebui sa se casatoreasca. Mnu. Nu asta e scopul si nu asta e ideea. E extrem de simplu: daca ai gasit persoana potrivita (sau macar crezi asta), aia langa care vrei sa petreci si momente mai bune si momente mai proaste (mai ales!), care te sustine si pe care o sustii neconditionat si pe care o iubesti nu doar pentru azi, pentru maine, ci asa, mai de durata macar, atunci ai putea eventual sa te gandesti la casatorie. Dar gandeste-te bine. Daca nu te regasesti in ce am zis mai sus, iti spun eu: mai bine NU! E mai sigur si mai simplu. Nu te lega la cap daca nu te doare :).
Si daca ti-e frica de singuratate, cumpara-ti un animal de companie mai bine! Un caine, o pisica, un papagal, un...ce vrei tu. Nu cere chiar atat de multa atentie si sacrificii ca un iubit/o iubita. Si desi se zice ca e mai bine singur decat intr-o companie proasta, tot mai multi aleg compania, de oricare ar fi ea, numai sa fie acolo ceva. Eu sustin singuratatea. Dar nu pretind ca toata lumea sa gandeasca ca mine.

Nu cred ca am sa ajung vreodata sa ma casatoresc, tocmai fiindca nu mai cred in institutia casatoriei (sa-mi fie cu iertare treaba asta). Dar daca totusi vreodata se va intampla minunea, sper sa am multa minte si multa luciditate cand o sa iau decizia asta. Si sper sa fie ceva simplu, spontan, ceva de oameni tineri, nebuni si frumosi. Am zis!

Pentru ca postarea a fost cam dark, am zis sa pun pe sfarsit un video frumos si sensibil cu doi oameni care s-au iubit, dar (nicio surpriza!) au divortat intre timp. Enjoy!

Poti sa spui ce vrei...

A trecut mult timp. Prea mult. Si acum, deodata parca nimic nu mai conteaza. Nimic din ceea ce a fost, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat vreodata.
Iar tu, regreti. Ai inceput sa regreti ca n-ai stiut sa apreciezi. Nici macar o data nu ai apreciat ceea ce ai avut.
Te doare acum sa o vezi asa diferita. Te doare sa vezi ca e independenta, fericita, multumita cu viata ei de acum. Dar n-ai sa stii nicicand cat a luptat pentru toate astea. N-ai sa stii cat i-a luat sa-si dea seama ce sa faca cu viata ei, de unde sa inceapa. Si nici in cate nopti a adormit gandindu-se la sensul vietii ei, pe care il credea pierdut.
Nu, n-ai fost tu totul. N-a fost asa. Tu ai fost doar o parte din viata ei, dar cand a renuntat la tine a trebuit sa renunte la tot ce te includea pe tine. Erai pur si simplu peste tot, iar ea a vrut sa schimbe asta. Daca a fost capabila sa o ia complet de la capat, inseamna ca e puternica. O femeie cu adevarat puternica si hotarata. Determinata in atingerea telurilor propuse. Asta e binecuvantarea ei si tot asta a fost si blestemul.
Si totusi, parca acum e alta. Nu mai e fata draguta, calda, blanda, pe care ai cunoscut-o. Acum e o femeie rece, indiferenta. Privirea ei nu mai e luminoasa, e intunecata, e complet schimbata. Ai fost tu de vina? Nu, nu te simti prea bine! A fost viata, au fost circumstantele. Si multele incercari prin care a trecut. Iar tu ai reprezentat doar una din ele. Dar ce conteaza acum e ca ea e bine, linistita.
Doare nu? Nu conteaza. Poti sa spui ce vrei, dar n-o sa mai conteze!

In sfarsit vacanta!

Daaa, a venit si vacanta! In sfarsit! Desi nu stiu daca sa ma bucur de timpul liber (pe care in sfarsit il am!!!) sau sa fiu melancolica gandindu-ma la zilele de facultate (fie ele si de sesiune).
Ieri dimineata cand m-am trezit (in jur de ora 6) primul gand a fost: " Astazi ce am de invatat? Trebuie sa-mi organizez materia, cursurile, ceva, orice!!!". Abia dupa aceea mi-am dat seama ca s-a terminat sesiunea, s-au dus toate examenele si eu nu mai am de invatat. Cel putin momentan. Asa ca am putut apoi sa dorm linistita pana pe la ora 10 :). Oh, yeah!
N-am sa ma laud ca e bine in vacanta, pentru ca stiu persoane care inca nu au parte de ea. Oricum am multe lucruri planuite pentru vara aceasta si daca reusesc sa fac macar jumatate din ele, o sa imi ocup cam tot timpul.
Dar pana una-alta, bun venit, VACANTA! :)

Indemn la omenie

    Cu totii am vazut, probabil, ceea ce i s-a intamplat Alexandrei Stan zilele trecute. Si am putea sa invatam ceva din ceea ce inevitabil am vazut la televizor. Inevitabil, pentru ca peste tot dadeai de ea si de cazul ei. Televiziunile au tot mediatizat acest caz, s-au "batut" pe declaratii in exclusivitate si interviuri luate victimei, doar-doar mai afla ceva, mai scot ceva la iveala. Mnu. Declaratiile erau aceleasi, povestea neschimbata, iar faptele, mai mult decat evidente.
    Luni, cand s-a aflat ca de fapt a fost batuta, un site al unei televiziuni a publicat un articol in care se intrebau daca nu cumva e strategie de marketing toata povestea. Bineinteles, un articol ridicol, pe care oricine l-ar fi scris in...5 minute, sa zicem.
    Pai ce strategie, domnule? Cand o vezi pe fata aia batuta, plina de vanatai si in halul in care arata? Plus ca se vede clar in toate interviurile ca e traumatizata. Deci? Strategie de marketing, ziceti?
    Am mai citit un articol pe un blog, in care era criticata si bineinteles, tot ea era vinovata pentru ceea ce i s-a intamplat! Si scria respectivul blogger (da, era un blogger) ca merita ceea ce a patit, ca datorita managerului ei a ajuns ea cantareata si alte nerozii din astea. Si dupa asta, ii mai comenteaza si alti destepti (tot ca el!), sustinandu-i punctul de vedere. Va dati seama, oameni buni (da' de unde?), cat de limitati sunteti? Pai suntem oameni sau animale? De respectul datorat vietii unei persoane ati auzit? Dar despre demnitatea umana, despre integritatea corporala? Nu? Trist. Parca brusc nu mai sunteti asa destepti, nu?
    Nicio persoana (mai ales femeie, ca e cel putin aparent lipsita de puteri in fata unui barbat) NU MERITA un asemenea tratament. Orice ar face, orice s-ar intampla!
    Si cu ocazia asta va indemn sa fiti oameni, NU animale, ca avem ratiune si constiinta si astea ne deosebesc de ele. Deci, ce ziceti? Suntem oameni?

Voluntariat si distractie la amicalul Romaniei cu Trinidad-Tobago

    Din nou cu intarziere (dar mai bine mai tarziu decat niciodata), am reusit sa-mi fac timp sa scriu si despre meciul Romania- Trinidad-Tobago, la care am avut ocazia sa asist, din nou in calitate de voluntar (dupa finala Europa League de anul trecut si finala Cupei Romaniei de anul acesta).
    Si printre invatat, examene (Doamne, sesiunea asta e prea lunga si examenele prea multe!) si alte activitati in care ma implic, am reusit astazi sa "fur" cateva clipe pentru a scrie despre aceasta experienta.
    As fi putut sa nu scriu. Pentru ca deja a trecut mai bine de o saptamana de atunci si poate nu mai intereseaza pe nimeni. Plus ca a fost doar un meci amical cu o echipa slaba (asa ar spune sau poate doar ar gandi, unii). Dar nu conteaza. Eu scriu astazi despre ziua aceea, fiindca mie mi-a placut, m-am distrat si repet, a fost o experienta de viata interesanta.

    Initial planuisem sa ma uit la meci la televizor, dar cand am vazut luni anuntul, am stiut ca vreau sa fiu acolo. Desigur, m-am inscris imediat cum l-am vazut, dar nu mi-am facut prea mari sperante, pentru ca nu era nevoie decat de 30 de voluntari (fata de sambata, cand am fost peste 300). Si totusi, seara, cand am vazut lista si mi-am gasit numele pe ea, m-am bucurat enorm de mult.

Haaai, Romania! (daca nici noi n-am sustinut echipa, nu stiu cine a facut-o)

    Desi nu am avut ceva complicat de facut, ne-am straduit sa ne facem bine treaba, sa fim seriosi si am incercat sa nu gresim ceva.

    Apoi, am vazut meciul din tribuna VIP (yes, lucky us, I know!). Nu au fost multi spectatori, nici la finala Cupei nu a fost stadionul plin, dar acum chiar au fost putini. Am vazut insa multi copii, stiu ca au primit bilete gratis la meci. Cu toate astea ma intreb de ce nu ne mai sustinem echipa nationala. Ok, nu au avut cele mai bune rezultate, dar fara sustinerea noastra, a romanilor, ar fi si greu sa le aiba. Si pot sa spun ca da, o galerie numeroasa, care sa cante si sa-si incurajeze echipa, o poate conduce cu siguranta spre victorie. Si ca exemplu as da galeria Petrolului (ca sa fie un exemplu recent). Cine s-ar fi asteptat inaintea meciului ca Petrolul sa castige in fata CFR-ului? In afara de cei implicati direct (jucatori, antrenori, staff) si de fani? Dar au castigat. Iar fanii lor au stiut cum sa impinga echipa spre victorie inca dinainte sa inceapa meciul si pana cand s-a terminat. Nu zic, si nationala Romaniei a fost incurajata marti seara (eu, cel putin am tipat o gramada si apoi am fost ragusita vreo 3 zile), dar daca in loc de 10.000 de suporteri ar fi fost 50.000, oare n-am fi vazut si mai mult spectacol? Ar trebui sa ne gandim la asta.

    Despre meciul in sine, am sa zic ca e bine ca am castigat. Toti aveam pretentii. Cum ar fi fost sa pierdem in fata unei echipe atat de slab cotate? (la asta se gandeau cu siguranta multi carcotasi) Si totusi, oamenii aia s-au straduit, s-au luptat, au alergat. Dar le-a lipsit ceva. Valoarea probabil. La noi, as spune cam invers. Avem talent, dar parca nu ne place sa alergam, sa muncim, sa obosim. Si chiar daca ma bucur ca am castigat cu 4-0, mi-ar fi placut (probabil nu doar mie) sa dea si altcineva gol decat Marica. Un alt atacant sau un mijlocas. Sau de ce nu, un fundas. Multi ne uitam dupa Goian la cornere sau la lovituri libere, gandindu-ne ca poate capul lui magic va da un gol. N-a fost sa fie. Eh, poate data viitoare. Pana una-alta, bine ca e Marica in forma.
    Revenind la noi, voluntarii, dupa meci am reusit sa facem poze cu niste adevarate personalitati.

Hagiii! O adevarata legenda si un om extraordinar.

Belodedici si glumele lui

Jean Vladoiu, un om amabil si deschis

Falemiii! Cu el am facut poze la inceputul reprizei a doua, fiindca la pauza a trebuit sa ducem iar bannerul pe teren. Mi-a parut rau ca l-am cam deranjat, dar a acceptat incantat sa faca poze cu noi.:)

    Dintre fotbalisti am facut poze doar cu Grozav (da, din nou). A fost oarecum o coincidenta.

    Si cu Torje, care a iesit ultimul si am zis sa nu ratez ocazia.

    Puteam sa mai fac si cu Lazar, dar parca toata lumea voia cate ceva de la el: un grup de copii voia poze si autografe, iar niste reporteri insistenti voiau sa-i ia interviu. Asa ca am zis ca macar eu sa-l las in pace si am renuntat la idee.
    Restul fotbalistilor s-au strecurat de la vestiare, profitand de faptul ca cei de la BGS ii pazeau bine de tot, de parca o armata de teroristi ii pandea. Eh, in fine...astea's regulile probabil.
    Per total a fost o seara frumoasa, de care m-am bucurat la maxim. Inca o dovada a faptului ca exista si fete care chiar apreciaza fotbalul ca sport, ca spectacol. Acum, daca exista multe (probabil prea multe) care-l apreciaza (doar) pentru jucatorii de fotbal (nu pe toti ii putem numi fotbalisti), nu cred ca e cazul sa generalizam. Si in fond, lucrurile frumoase si spectaculoase plac oricui. :)