2013

Hello, dragilor!
În primul rând imi pare foarte rău că nu v-am mai scris...Ultima lună a fost extrem de agitată pentru mine şi nu prea am avut timp de nimic. Dar iată-mă aici, în ultima zi din minunatul an 2013, un an dificil pentru mine, dar plin şi cu momente frumoase şi extrem de surprinzătoare.

Dacă ar fi sa fac un bilanţ pentru anul 2013, aş spune în primul rând că am crescut, m-am maturizat mult. E ceva normal şi e bine că am avut parte de multe experienţe din care am avut ce învăţa. Dar cel mai important e faptul că am cunoscut mulţi oameni. Unii dintre ei mi-au devenit prieteni buni şi împreună am petrecut momente deosebite. Alţii m-au făcut sa trăiesc momente dificile, m-au pus în situaţii neplăcute şi nu le-a păsat de mine. Şi unora, şi altora, vreau să le mulţumesc. Celor dintâi le mulţumesc pentru că au ştiut să fie prieteni adevăraţi, pentru că mi-au fost alături şi la bine, şi la rău. Iar celor din urmă le mulţumesc pentru că datorită lor am devenit şi mai puternică, şi mai hotărâtă decât eram înainte. În plus, m-au învăţat că în anumite situaţii e mai bine să fii mai egoist, şi să te pui pe tine pe primul loc. Aşa că ţin vă mulţumesc încă o dată pentru lecţiile preţioase şi de neuitat!

Am făcut multe schimbări anul ăsta. M-am gândit şi m-am răzgândit. Am pornit într-o direcţie, iar apoi am schimbat-o. Mi-am permis să greşesc mult mai mult decât o făceam înainte. N-a mai contat. Nu m-au mai sufocat temerile, nu le-am mai dat voie. Acelaşi lucru vă sfătuiesc şi pe voi să faceţi: Greşiţi, nu e un capăt de ţară! Greşiţi, dar apoi învăţaţi ceva din greşeli, pentru că numai aşa puteţi deveni mai buni în orice aţi face!

Revenind la schimbări, am schimbat cam tot ce se putea. De la locuinţă (cea de acum e superbă şi un adevărat cămin, un loc căruia îi pot spune "acasă"), până la activităţile pe care le desfăşor acum.

                   (iarna în Bucureşti de la fereastra căsuţei mele)

Mi-am schimbat chiar şi tunsoarea. De fapt, cam de acolo au început schimbările mai radicale. O nouă tunsoare, noi perspective asupra vieţii, noi ţeluri de atins! (Dragi băieţi, nu vă obosiţi prea tare să inţelegeţi cum vine asta, e ceva ce nici măcar noi nu înţelegem prea bine. Dar funcţionează!)

Şi tot anul ăsta am petrecut mai mult timp alături de cei dragi, de la părinţi până la prieteni veeeechi de tot. Au fost momente frumoase, momente speciale care s-au transformat in amintiri deosebite.

Ce îmi doresc de la 2014? Cam tot ce îsi doreşte oricine: sănătate, fericire şi putere de muncă. Restul cred că vin de la sine. Totuşi, am să va scriu pe larg, într-o postare viitoare, ce dorinţe vreau să mi se îndeplineasca în 2014. Pe mine noaptea dintre ani mă va prinde alaturi de prieteni buni, acasă (nu la mine, ci la una dintre cele mai bune prietene ale mele). Vom avea mâncare bună, muzică frumoasă şi sunt sigură că ne vom distra la maxim! Mâine am să vă povestesc cum a fost!

                        (luminiţe în Piteştiul meu drag)

La mulţi ani, dragilor! Să fiţi fericiţi, să vă bucuraţi de noaptea asta şi să păşiţi în noul an fără regrete şi fără temeri. Fiţi curajoşi si iubiţi mult!

HAI ROMANIA!

Hello, tuturor!
Stiu ca am lipsit mult timp de pe aici, dar m-am intors cu forte proaspete si informatii noi :D
Asa...ce am facut in ultimul timp? Nu, n-am lenevit, stati linistiti. De exemplu, azi am fost la conferinta de presa a antrenorului nationalei Greciei, Fernando Santos. Cum a fost si ce am observat o sa dezbat pe larg in randurile urmatoare. De asemenea mi-am luat acreditarea pentru meciul de maine seara, pentru ca, ei bine, nu puteam sa lipsesc de la meci! Asa ca voi scrie cateva randuri si despre ce cred eu despre meciul de maine. Enjoy!

Stiu ca blogul meu se numeste "Jurnalul unei fete chic" si totusi scriu postari despre sport, in special fotbal. Dar sa lasam la o parte prejudecatile si sa fim oameni deschisi la minte. Scriu despre ce vreau si ce imi place, si in acest caz, despre fotbal :).

Revenind la ideea de baza, da, azi am participat la conferinta de presa care a avut loc inaintea antrenamentului oficial al nationalei Greciei de pe Arena Nationala. Cu ce impresii am ramas? Intai de toate am avut un soc cand am numarat doar vreo 5-6 jurnaliste (adica femei, da?) si restul doar barbati. De ce? Pentru ca suntem in anul 2013, mileniul III si totusi avem niste menatlitati depasite. E logic ca nu ma asteptam ca lumea jurnalismului sportiv sa fie dominat de femei, dar chiar asa? Pe de alta parte, a fost chiar interesant. Am putut sa observ o multime de lucruri si sa "fur" niste trucuri de la cativa jurnalisti experimentati.

Un lucru foarte tare e ca nu stiu cum am nimerit in mijlocul jurnalistilor greci. Care, bineinteles, erau pregatiti sa afle cat mai multe informatii. Si probabil ca ma vazusera pe mine un fel de veriga slaba (sorry, but you're totally wrong!) pentru ca au tot incercat sa ma descoase. Ca idee, asa, voiau sa afle numarul de telefon al lui Adrian Mutu (voiau sa-i ia un interviu), dar cel mai important, incercau sa afle tactica lui Piturca pentru maine seara. Oh, da! Si in acest scop "nobil", un jurnalist imi tot baga in ochi o foaie pe care schitase el o echipa, din care n-am reusit sa-l deslusesc decat pe Tatarusanu in poarta. A fost amuzant, ce sa zic, dar imi pare rau, dragilor, n-aveam de gand sa ofer astfel de informatii. V-ati ales persoana gresita :))

Apoi, conferinta a fost (oarecum) interesanta. M-a frapat siguranta cu care Santos a afirmat ca nu crede ca o sa se ajunga la penalty-uri si ca desi crede ca echipa noastra va juca bine, ei vor juca si mai bine. (Asta da mentalitate de invingator, poate nu ne-ar strica sa le urmam exemplul si sa facem o schimbare in mentalitatea noastra.. Pe de alta parte, eu as vrea sa ajungem si la penalty-uri, nu conteaza, numai sa ne calificam :D)

De asemenea, atunci cand a fost intrebat de arbitraj, a dat un raspuns cat mai diplomat, spunand ca niciodata nu comenteaza ce fac arbitrii intr-un meci. Tare, nu-i asa? Noi ce avem obiceiul asta: cum am pierdut un meci, criticam arbitrajul...

Dar sa-i lasam la o parte pe greci, mai bine. Cred, chiar cred, ca putem sa jucam bine maine seara, sa castigam si sa ne calificam. Si va incurajez pe toti (cei care vreti, desigur) sa ne bucuram maine seara alaturi de echipa noastra, sa ii impingem de la spate daca va fi nevoie. Eu voi fi acolo, pe stadion si o sa fac asta cu mare drag. Iar cei care preferati sa ii injurati pe jucatori si sa-i criticati, (ca e mai usor, nu?) stati acasa si nu va amarati viata nici macar urmarind meciul la televizor. Pentru ca daca nu credeti, nici minunile nu se vor indeplini.

Ah, si nu, nu sunt naiva. Sunt libera sa cred in ce/cine vreau, cata vreme imi asum asta :) Am de gand sa ma bucur maine seara, asa ca HAI ROMANIA! HAIDETI BAIETI!!!

Si pe final, va las cu o imagine frumoasa, cu singurul moment de bucurie pe care l-am avut la meciul de vineri seara: golul lui Bogdan Stancu :) Poate mai da unul si maine.

 P. S: Sa ne pastram optimismul. Cat timp mai exista o sansa, fie ea si minima, PUTEM sa ne calificam. Hai Romania!!!

Work&travel: An American Experience

Hello, dragilor! Stiu ca am cam disparut in ultima vreme, dar acum am revenit cu o poveste frumoasa :). Sper sa aveti rabdare sa o cititi pana la capat si va promit ca daca o sa reusiti, veti avea multe de invatat. Va las cu povestea.

Un vechi prieten, Augustin, a avut ocazia vara aceasta sa plece in SUA cu programul work&travel. Zilele trecute a hotarat sa ne impartaseasca si noua din impresiile lui despre viata in America (se pare ca nu totul e asa roz cum pare la televizor!!), despre cum l-a schimbat aceasta experienta si despre ce inseamna mai exact work&travel. Personal, as zice ca tot ce a scris el ne poate fi de folos si ne poate deschide ochii, mai ales ca a fost extrem de sincer (aproape brutal, zic eu) si a stiut exact cum sa puna punctul pe "i". Si tocmai fiindca am considerat ca parerile lui ne pot fi utile pe viitor si ca putem invata ceva din ele, am hotarat sa impart cu voi, pe blogul meu, experienta lui americana. Enjoy! :)

"Pareri si impresii la final de program Work&Travel Student in U.S.A…vrute si nevrute!

Nu mai mult de o luna de cand experienta mea americana tocmai s-a incheiat si iata-ma din nou pe taramul mioritic mult tanjit in aceasta vara. Sunt bucuros ca am revenit acasa si trist sa parasesc America tocmai in momentul in care reusisem sa ma bucur de ea si sa o o inteleg ca societate cat de cat. De ce spun asta? Pentru ca prima luna s-a rezumat in unele momente la teama de nou, grija banilor si departarea de casa, incercand pe parcurs sa inlocuiesc cat mai repede aceste ganduri cu bucuria de a calatori si a trai intr-o societate mult mai diversa, cu alte principii si stiluri de viata.
Cum a fost?
Sa incep cum incep toti? Gen AWESOME?!?…As putea, dar nu imi suna bine, prea american as zice pentru gusturile mele. Ei bine, va spun sincer ca a fost o experienta de viata extraordinara, una cum nu mai intalnisem pana acum. Timp de 3 luni mi s-a oferit ocazia sa traiesc diferit, total diferit. In primul rand, a fost incercarea de a trai independent timp de o vara, lucru pe care consider ca orice tanar si-l doreste la un moment dat. Poate nu am reusit chiar intru-totul judecand dupa cifre …dar asta nu mai conteaza. Banii chiar nu aduc fericirea, desi o intretin! Trecand peste acest aspect, sunt bucuros sa pot spune la final ca a fost superb. O calatorie pe un continent nou cum rar ai ocazia sa vizitezi, lucruri si lectii de viata pe care acolo le poti prinde mai usor. Totodata, a fost si prima experienta de munca. Am aflat ce inseamna obligatiile si datoriile unui loc de munca, ce inseamna un loc de munca in strainatate si mai presus de toate ce inseamna sa ai banul tau si sa te gandesti mai relaxat la ziua de maine. Am ajuns acolo din curiozitatea de a incerca ceva nou, oarecum constient de consecintele pe care le implica , printr-un program dezvoltat de guvernul american inca de prin anii ’60. Poate nu perfecta aceasta initiativa, dar foarte benefica pentru ambele parti si spun asta pentru ca S.U.A are nevoie de forta de munca ieftina si sezoniera, iar studentul are si el nevoie de calatorii, experiente noi, tzoale si alte cele.
Am avut ocazia sa vad America din mai multe perspective. Si placute, si neplacute…America poate o fi mahala, sau o tara a luxului si a prosperitatii(uneori cica se imbina armonios, n-as prea crede). Sunt recunoscator pentru ocazia care mi s-a oferit pentru ca mult timp traisem cu impresia societatii americane lasate de filmele occidentale. O impresie gresita bineinteles…da, uneori poate fi ca in filme, dar de cele mai multe ori nu e. E o societate buna in mare masura, ale carei mecanisme si institutii functioneaza. Lucrul asta il simti pe propria piele, chiar daca esti student si nu prea ai habar cu ce se mananca lucrurile enumerate mai sus. E simplu. Muncesti, mananci, consumi ,iti traiesti viata cum stii tu mai bine,iar la final platesti taxe si pe urma cand iesi pe strada vezi in ce sunt investiti banii obtinuti din taxe si impozite…realizezi ca nu e chiar atat de imposibil sa ai o retea bine pusa la punct de drumuri si autostrazi. Si nu e vorba numai de asta…lucrul asta se vede si in muzee,( in Washington D.C majoritatea sunt gratis!) si in institutiile statului, unde lumea are rabdare sa inteleaga de la tine ca emigrant sau turist ce esti si ce vrei, chiar daca nu esti capabil sa te exprimi intocmai in engleza lui americana. Mai presus de toate lucrul asta se vede in servicii. Cred ca a fost cea mai buna lectie despre serviciile de excelenta si tratamentul ireprosabil pe care acestia il ofera clientilor…nu cu mult timp inainte de a ajunge in America, am participat la una dintre conferintele unui excelent antreprenor din Romania, caruia tin sa ii multumesc pentru frumoasa introducere si viziune pe care mi-a oferit-o. Poate nu e de mirare faptul ca in vocabularul american, cuvantul ‘patron’ e utilizat pentru a-l denumi pe client…si nu ar trebui sa ne mire nici faptul ca exista o cultura a bacsisului atata timp cat clientul este multumit, nici fidelitatea de care el da dovada o perioada indelungata si in final, nici armonia care se desfasoara intr-un restaurant, unde doar niste regului de bun simt si putina organizare fac ca lucrurile sa se miste altfel. Sa nu credeti cumva ca ii ridic in slavi pe americani…nicidecum, sunt doar niste oameni ca si noi. Consider ca si ei au problemele lor, ba chiar multe cand vine vorba de obezitate, frecventa utilizarii drogurilor, etc. Pe de alta parte, cred cu tarie ca sunt multe lucruri pe care le putem invata de la ei(din pacate industria marketing-ului si mass media incurajeaza adoptarea unor modele nu tocmai benefice), iar din lucrurile pe care le-am invatat vreau sa le impart cat mai multor persone din jurul meu pentru a ajuta la imbunatatirea imaginii Romaniei si pentru a ne fi noua mai bine!
Ce am invatat?
Am invatat pe propria piele ca DA, America este tara tuturor posibilitatilor! Si la bine si la rau…dar haideti sa ne axam mai mult pe partea pozitiva, caci de prea mult rau cred ca deja suntem satui. America este tara alegerilor, tara unde iti poti depasi statutul de emigrant daca iti pui capul la contributie si nu te rezumi numai la cifre si la ce ai in frigider. E o tara in care totul e posibil, important e sa iti doresti. E o tara in care vezi viziunea si leadership-ul, acolo nu mai sunt doar niste modele teoretice pe care trebuie musai sa le urmam. Asa cum spunea stimabilul antreprenor:,, Raspunsul este DA…care era intrebarea?”, referindu-se la faptul ca trebuie sa fii permanent capabil sa raspunzi nevoii clientilor si sa depasesti asteptarile acestora. Chiar de esti ajutor de ospatar, vei fi nevoit sa inveti initial lucrul asta si sa iti repeti tie insuti ca faci parte din ,,procesul crearii amintirilor pentru clienti in managementul ospitalier” chiar de nu vei pune botul chiar din prima la aceasta fraza. Pe parcurs, vei constientiza ca de fapt chiar este asa si ca merita sa incerci sa faci asta macar pentru a face ziua mai buna cuiva! E o atitudine buna, o atitudine prin care cred cu convingere ca si noi ne putem schimba. Trebuie doar sa VREM, oameni buni! Sa lasam deoparte trecutul si toate frustrarile accumulate, sa visam dar sa si luptam pentru a ne indeplini aceste dorinte, pentru ca ALTFEL nu se poate! Nu putem ramane doar niste melancolici cu privire la vremurile de alta data, cat de bine ne era si cat de cotropiti si nefavorizati din punct de vedere istoric si geografic am fost! Poate a fost asa, poate nu…CERT este ca trebuie sa ne asumam starea actuala in care ne aflam si mai mult decat orice, sa incercam sa o depasim. Ori prin masurile care sunt luate de catre cei de la nivel inalt(Atentie, tot de noi alesi!!!), din punctul meu de vedere Romania nu se indreapta intr-o directie prea buna. Consider ca invatamantul si sanatatea sunt domeniile cheie in care trebuie sa investim neaparat, si din pacate nu pot decat sa constat ca se continua bataia de joc… E timpul sa ne schimbam si sa aducem cu noi o SCHIMBARE! E timpul sa ne asumam mai mult responsabilitatea si sa ne respectam mai mult valorile morale. Hai Romania, trezeste-te!

P.S: Am scris acest articol cu gandul de a impartasi experienta capatata in decursul acestei veri prin intermediul programului Work& Travel in America! Doresc ca prin acesta sa reusesc sa motivez mai mult romanii sa devenim mai optimisti si mai motivati sa aducem schimbarea in tara noastra. In ceea ce ma priveste, sunt doar un student care s-a confruntat cu o incercare noua, o mentalitate noua si care consider ca a avut ce invata. M-as bucura foarte mult daca randurile de mai sus vor reusi sa capteze atentia cat mai multor oameni si sa ii inspire in vreun fel!
Tin pe aceasta cale sa le multumesc parintilor, profesorilor si tuturor persoanelor care m-au sustinut in decursul acestei perioade, in buna masura am ajuns acolo datorita lor si le sunt recunoscator pentru sansa ce mi-a fost oferita!"

Pe final, va las cu cateva poze care mie mi-au placut mult si care mi se par relevante pentru aceasta experienta :D. 
Si de asemenea, va invit sa spunem impreuna HAI, ROMANIA, TREZESTE-TE!!!

21

   

    Ieri am implinit 21 de ani. Multi ani, dupa parerea mea, dar incerc sa ma bucur de ei cat pot de mult.
    La 21 de ani vreau sa fiu mai independenta, mai optimista, mai puternica, mai enigmatica, mai fericita decat am fost pana acum. Si mai vreau sa ma bucur la maxim de clipele frumoase, de oamenii dragi mie, de toate nimicurile.
    Am primit o multime de urari. De la diverse persoane, apropiate mie sau nu. Oameni pe care i-am vazut o singura data in viata si cu care n-am schimbat prea multe cuvinte. Si oameni pe care ii stiu de mai multa vreme, dar cu care, din diverse motive, n-am interactionat pana acum. Si desigur, oameni dragi mie, oameni care ocupa un loc esential in viata mea si care "au avut grija" sa ma trezeasca devreme ieri dimineata ca sa-mi faca urari frumoase sau sa-mi cante "Multi ani traiasca!".
    M-am bucurat la maxim de fiecare minut din aceasta zi si pot sa afirm cu tarie ca a fost a doua cea mai frumoasa aniversare a mea (sorry, dar primul loc il ocupa majoratul).
    Daca ar fi sa fac un top al urarilor, cea mai frecventa a fost "Sa fii iubita!". Or sti ei ceva de m-au bombardat cu urarea asta...Desigur ca au fost si altele speciale si pot sa spun ca le-am apreciat pe toate si le multumesc mult tuturor celor care ieri m-au surprins placut si mi-au oferit momente frumoase.
    Sper ca de acum incolo sa reusesc sa apreciez mai mult lucrurile bune care mi se intampla si sa reusesc sa trec mai usor peste greutati. Si la 21 de ani mi-am propus sa iubesc mai mult si mai intens (si aici ma refer la familie, prieteni si...persoana potrivita). Deci, sa ne bucuram de cei 21 de ani!

Fragment

 

     "Stau la biroul meu incercand sa citesc ceva pentru facultate. Aiurea, nu ma pot concentra. Ma mai uit la telefon din cand in cand, ma mai gandesc la tine. Oare o sa te vad maine? Asa sper. Lumina lampii creeaza umbre, iar trandafirii multicolori din vaza imprastie mirosul lor imbatator si ma fac sa ma gandesc la tine si mai mult, si mai intens. Tu esti zbuciumul meu si tu esti linistea mea. Tu imi dai sentimentul ala de siguranta, confort si tot tu ma faci sa ma agit, sa-mi traiesc viata la maxim in asa fel incat sa nu ma plictisesc niciodata.
     De unde ai aparut tu, cu toata magia asta ciudata care te inconjoara? Am fost mereu aproape de tine si totusi, abia dupa ce ne-am indepartat ai intrat cu adevarat in viata mea. Ai plutit pur si simplu, pana ai aterizat in viata mea, in lumea mea. Cum ai facut asta? Cum ai reusit? Cum ai facut ca inima sa-mi bata cu putere, genunchii sa mi se inmoaie, mainile sa imi tremure si fluturi sa imi zburde prin stomac? Cum?
     Si cum ai reusit sa treci de scutul meu plin de indiferenta si aroganta? Cine te-a ajutat?
     Imi pun toate intrebarile astea si pana si trandafirii miros a tine. Tu esti linistea. Dar tu esti si zbuciumul. Si as vrea sa inteleg. Sunt atat de multe lucruri... Cum ne-au ales? Cum au hotarat EI ca noi suntem facuti unul pentru altul? Cum ne-au hotarat vietile, destinele? Cum au aranjat totul?
     Mi-e dor de tine asa cum nu mi-a mai fost de mult. De prea mult. Mi-era dor sa-mi fie dor de tine. Sa te vad, sa te privesc, sa simt, sa-mi trezesti inima, sa o faci sa se zbata si sa fie linistita si in siguranta in acelasi timp. Am sa ti-o dau tie. Astept momentul potrivit. Dar intr-o zi va fi a ta, de tot si complet. Inima mea te-a asteptat mult, probabil de cand ma stiu. Si e ciudat ca mi te-am imgainat mereu exact asa cum esti. Cum as putea sa vreau altceva vreodata? Cum as putea sa renunt la tine? Si cu inima mea ce sa fac? Cum s-o mai linistesc, cand ea se zbuciuma si se intristeaza de dor?
     Va fi bine, nu-i asa? Da. Va fi bine."

(fragment din romanul pe care am inceput sa-l scriu recent)