Craciun...un cuvant magic. Un cuvant care imi exprima stralucire, fericire, liniste.
Personal, IUBESC Craciunul. Il iubesc pentru ca de Craciun, toate lucrurile imi par frumoase si toti oamenii imi par buni. Pentru ca lumea mea pare intr-o perfecta liniste si armonie. Si pentru ca imi e mai usor sa imi arat dragostea fata de cei dragi. Pentru ca pot sa petrec mai mult timp alaturi de familia mea, mai ales ca tanjesc dupa astfel de zile mai tot timpul. Pentru ca pot sa mananc prajituri, cozonac, sarmale si friptura pana ma satur (hahaha!mai ales prajituri) si sa ma bucur de ele. Pentru ca uit de griji si totul pare usor. Si in final... pentru ca daruiesc si primesc cadouri frumoase.
Si imi mai place ca de Craciun reiau legatura cu persoane cu care nu am mai vorbit de multa vreme, de care imi e dor si cu care imi face intotdeauna placere sa vorbesc.
Exista momente
dificile in viata fiecarui om. Fie ca ele vin mai devreme, fie ca vin mai
tarziu, ele lasa urme adanci in sufletul fiecaruia. Si chiar daca se spune ca
timpul le vindeca pe toate, de fapt nu e chiar asa… Chiar si dupa multa vreme,
cand ranile sufletului s-au vindecat, cicatricile raman si de fiecare data cand
le simti, te intristezi si iti aduci iar aminte de acele momente grele.
Ea…a avut o copilarie frumoasa. A avut parte de liniste, de caldura din
partea familiei si a fost fericita. Apoi insa, nu a mai putut fi. A avut parte
de zile grele, care au consumat-o sufleteste foarte mult. Iar cand a crezut ca
s-a terminat cu suferinta, si-a dat seama ca sufletul ei era pustiu. Pur si
simplu nu s-a mai recunoscut. Nu mai era vesela, radioasa. Nu mai era ea.
Dar a continuat sa lupte si dupa mai
multe luni de zile, dupa indelungate eforturi, incet-incet si-a revenit. Si-a
adus aminte de visurile ei, si-a redescoperit telurile in viata si a redevenit
ceea ce era ea de fapt : o luptatoare !
Poate ca nu te
asteptai s-o revezi intr-o dimineata friguroasa de martie…Arata asa bine, arata
perfect. Timpul trecuse si o transformase intr-o tanara superba. Si poate
tocmai de aceea ai incetinit masina exact cand ai ajuns langa ea, pentru a
putea sa o privesti mai bine. Poate nu stii, dar ea a fost fericita in ziua aceea. Poate si tu ai fost…Poate ai fi vrut sa
opresti, sa cobori si sa te duci la ea. Da, poate ai fi facut asta, daca nu ai fi fost
in intarziere. Si poate ti-a
batut iar inima cu putere si ai simtit ca nu vrei sa mai pleci, ca ai vrea ca
acel moment magic sa dureze o vesnicie…Dar
ai plecat. A TREBUIT. Si a trecut iar timpul…
Poate ai sperat s-o mai vezi. Inca o
data. Si poate ai fi reusit asta in dupa-amiaza aceea din mai, daca ai fi
auzit-o cand te-a strigat…Si aflandu-te in acelasi loc ca in seara aceea tarzie
de martie, ti-ai adus aminte, poate, de EA.
A mai trecut un an si intr-o seara de mai ai trecut iar cu masina pe langa
ea. Poate ai vazut-o abia cand a inceput sa alerge, sperand sa te opreasca.
Poate ai simtit-o si de asta ai incetinit din nou. Si poate ca daca te-ai fi
gandit ca spre tine alearga, ai fi oprit ca sa vezi ce s-a intamplat. Apoi, dupa
cateva zile, intr-o seara de duminica, a trecut pe langa tine, pur si simplu,
dar ai privit-o in graba si poate n-ai recunoscut-o. Si au trecut iar zilele,
pana intr-o zi, cand ea te-a gasit din nou. Si s-a oprit in fata ta, ca si cum
avea ceva sa-ti spuna. Poate ti-ar fi zis ceva, daca nu ai fi fost, ca de
obicei, foarte grabit. Te-ai uitat la ea cu o curiozitate vadita, dar atat.
Poate nu ti-ai dat seama ca era EA… Sau poate ai fugit de ceea ce simteai…
Poate ultima data cand ai vazut-o a fost dupa inca un an, intr-o seara de
sfarsit de vara. Ai vazut-o cum trece prin fata ta si ai privit-o fix. Si desi era
trista, si ea te-a vazut. Surpriza a fost mare, nu se astepta, de aceea s-a
bucurat sa te vada. Poate ca ai simtit din nou acea emotie, dorind ca privirea
ta sa absoarba imaginea ei cat mai bine. Dar apoi ea s-a reintors la lumea ei
trista si prafuita, iar tu la universul tau stralucitor in care ea inca nu isi
avea locul.
Au trecut astfel aproape 4 ani de la prima intalnire, de la prima privire,
de la prima emotie. Poate te intrebi cand ai sa o intalnesti din nou. Si poate
ti-ar placea sa o pastrezi in viata ta, ca sa iti aduca fericire si lumina
multa. Poate ai avea grija de ea, ca de cel mai pretios lucru din intreaga ta
viata. Si poate ca ea ar deveni raza ta de soare, iar tu, soarele ei.
Poate iti mai
aduci aminte seara aceea friguroasa de martie, cand ai vazut-o pentru prima
data. Poate iti mai aduci aminte hotararea pe care o avea in privire cand a
venit la tine si ti-a vorbit. Si poate te-a emotionat macar putin modul simplu, firesc
in care era acolo, langa tine si te privea. Poate ca ai simtit ca ea este
singura care te vede exact asa cum esti, cea care te priveste ca pe un simplu
om. Si poate ca tocmai de asta n-ai putut s-o privesti mai mult de 3 secunde,
pentru ca aveai impresia ca ar putea reusi cumva, intr-un mod numai de ea
cunoscut sa te descopere si sa afle, poate, lucruri pe care nici tu nu stiai ca
le adapostesti intr-un colt de suflet. Poate ca inima ta batea cu putere atunci
cand ai simtit-o aproape si cand ai privit-o din nou si poate ai fost putin,
macar putin, impresionat de naturaletea si feminitatea ei. Poate ca ai stiut ca
ea e tot ceea ce iti doresti, ceea ce cauti, dar n-ai stiut ce sa faci. Poate
ca ai simtit ca nu ti-e straina, poate ai avut chiar sentimentul ca o cunosti
dintotdeauna, dar te-ai speriat… Poate ca nu ai vrut sa pleci apoi, dar a
trebuit si nu ai putut sa faci altceva. Si totusi, ai mai privit-o inca o data
inainte, poate pentru a-ti imprima mai bine in minte imaginea fetei ei
frumoase…Poate ca dupa ce ai plecat te-ai gandit cu melancolie la ea si ti-ai
dat seama ca nici macar nu stii cum o cheama. Si poate ai incercat sa-i
asociezi imaginea cu tot felul de nume, nereusind sa descoperi insa care ar
putea fi numele care sa exprime naturalete, putere, feminitate si hotarare in
acelasi timp. Poate ca te-ai mai gandit la ea si ai rememorat acea seara
magica, cand erati doar voi doi si stelele si totul parea stralucitor si
perfect. Si asa a trecut un an…
Si-a dorit
intotdeauna sa fie fericita si a facut tot posibilul sa reuseasca asta. A facut
si greseli, dar toti facem. E firesc. Si intr-o seara a auzit intamplator acea
melodie, melodia lor. Si-a adus aminte de prima data cand l-a vazut, si de a
doua, si de a treia, si de fiecare data. Si de cum l-a asteptat rabdatoare
aproape 4 ani, si de cat de fericita a fost in tot acel timp, desi el nu era
fizic langa ea…
Si-a dat seama cat de mult s-a
schimbat, cat de mult s-a maturizat de cand a incetat sa-l mai astepte, de cand
a hotarat sa-si traiasca viata simplu si sa fie fericita. Au trecut multe peste
ea, necazuri prea multe, bucurii prea putine.
Dar in acea seara a avut o revelatie, a existat
un moment-cheie in care a realizat un lucru. Nu a fost fericita cu adevarat. Nu a reusit pentru
ca a lipsit piesa cea mai importanta din acel puzzle care reprezinta viata ei.
A lipsit prezenta lui, speranta si mai ales dorinta de a-l revedea, de a-l avea
alaturi. Si-a dat seama atunci ca toti oamenii care s-au plimbat prin viata ei
nu i-au adus fericirea, doar farame de fericire, mici bucatele care nu i-au
fost de ajuns. Pentru ca doar el ii poate aduce intreaga fericire…Si a
hotarat sa-l primeasca din nou acolo, in viata ei si sa nu-l mai lase sa plece
niciodata.
Scriu pentru ca asta este ceea ce ma defineste, ceea ce ma face sa ma simt
bine, fericita si implinita. Scriu pentru ca ma invadeaza o multitudine de
sentimente si mi-e teama ca se irosesc. Scriu pentru ca mi-e mai usor sa ma
exprim asa, in scris. Scriu pentru ca VREAU si pentru ca sper ca intr-o zi
sa-mi termin de scris romanele si poate, sa le si public. Scriu pentru ca am
atat de multe idei si fiecare lucru care mi se intampla sau pe care il vad ma
face sa am o alta perspectiva asupra vietii. Si sa vreau sa scriu despre asta.
Scriu pentru ca imi place si pentru ca nu e nimic in lumea asta care sa mi se
potriveasca mai bine. Si mai scriu pentru ca vreau sa ofer ceva…niste idei,
niste ganduri, niste sentimente, sincere, din inima, cu caldura…
Nu stiu daca am talent sau nu, dar acum asta nu conteaza pentru mine. Scriu
pentru mine si pentru cei care vor citi ceea ce scriu, pentru cei carora le pot
oferi o parte din comoara mea de pret…
Scriu cand sunt multumita, fericita, implinita, de obicei cand mi se
intampla lucruri bune. Ma gandesc ca am niste resurse nelimitate de
optimism. J Dar ma inspira si situatiile dramatice,
care iti rup inima, tristetea, melancolia, nefericirea.
Si de obicei mi-e mult mai usor sa exprim tot acest amalgam de sentimente
in scris…Asa ca, iata, asta este ceea ce sunt !
Astazi m-am
trezit fericita si mi-am dat seama ca am o multime de motive sa zambesc.
De fapt, de ce avem noi oamenii nevoie de motive
pentru a fi fericiti? De ce nu putem pur si simplu sa ne bucuram pentru ca
existam in acest minunat Univers, ca suntem sanatosi si ca putem face o multime
de lucruri ?
Cred totusi ca putem invata sa ne apreciem mai mult viata cu toate
intamplarile bune sau rele de care avem parte pentru ca, ei bine, ele sunt cele
care ne ajuta sa ne definim ca oameni. Ele sunt cele care ne fac sa fim
puternici, sa devenim mai intelepti, mai generosi, mai buni. Sau cel putin asa
ar trebui sa fie.
Haideti sa facem cateva eforturi si sa invatam sa ne bucuram mai mult, sa
zambim mai des ! Haideti sa apreciem mai mult natura, cu toate frumusetile
ei exceptionale, sa ne bucuram de zambetul si chipul frumos al unui copil, sa
ne inveselim din orice lucru mic, dar frumos pe care viata ni-l ofera !
Iubesc oamenii frumosi. Iubesc oamenii care
vorbesc frumos, gandesc frumos si simt frumos. Iubesc oamenii care nu isi incarca sufletele cu
lucruri inutile si urate. Iubesc oamenii care nu sunt atat de incuiati incat sa
ii judece pe ceilalti dupa aparente, pentru ca ei da, aparentele sunt
inselatoare !
Iubesc oamenii care se iubesc pe ei, dar care vor sa fie mai buni, sa se
autodepaseasca. Iubesc oamenii care stiu sa ii aprecieze pe cei din jur la
adevarata lor valoare. Iubesc oamenii care stiu sa isi asculte inima. Iubesc
oamenii care gandesc inainte sa vorbeasca si care nu ii ranesc pe ceilalti
spunand lucruri pe care nu le gandesc sau nu le simt.
Iubesc oamenii care stiu sa ofere. Un zambet, un cuvant bun, un sfat. Iubesc
oamenii care dau dovada de sensibilitate si mai ales pe cei care fac asta in
ciuda arogantei lor aparente. Iubesc oamenii care iau viata in serios, dar cu
lejeritate. Iubesc oamenii care traiesc clipa si care stiu sa ia lucrurile asa
cum vin, fara sa le complice si mai mult. Iubesc oamenii care stiu sa se bucure
de viata asa cum e ea, cu bune si cu rele.
Iubesc oamenii care iubesc simplu, frumos, dincolo de orgoliu si mandrie.
Iubesc oamenii care desi au realizat ceva in viata nu uita de unde au plecat.
Si iubesc oamenii simpli, fara fite si care nu au nevoie de prea multe lucruri
pentru a se simti bine in pielea lor si a fi fericiti.
Iubesc oamenii care recunosc ca au gresit si stiu sa ceara iertare. Iubesc
oamenii care nu se supara din orice lucru mic si pe cei care nu se lasa
dominati de furie si orgoliu. Iubesc oamenii sinceri, onesti, chiar daca putini
mai sunt asa. Iubesc oamenii care lupta si persevereaza, oricat de greu le-ar
fi. Iubesc oamenii cu suflet curat.
Iubesc oamenii care ma iubesc si ma apreciaza. Iubesc oamenii care stiu cum
sa imi spuna cand gresesc si pe cei care imi ofera parerea lor sincera atunci
cand le-o cer. Si mai iubesc oamenii care nu ma considera doar o fata draguta,
amabila si…cam atat. Iubesc oamenii care stiu sa vada ce e in sufletul meu,
fara sa fie nevoie sa le arat eu. Iubesc oamenii care ma cunosc asa cum sunt cu
adevarat sau care macar incearca sa ma cunoasca. Iubesc oamenii care incearca
sa ma inteleaga chiar daca nu intotdeauna reusesc. Si iubesc oamenii care imi
sunt alaturi, in special in momentele cele mai grele din viata.
Hello everyone and welcome to my personal blog!
My name is Anca, I am from Romania and I am a student, passionate about writing, fashion& beauty. When I decided that I want my own blog, I wasn't very sure about what I wanted to write, so I started with a few little stories about what I feel/see. And then I thought that I should do more and write about what I like. So, here I am! :)
I want to invite you to write to me. You can send me messages on my blog's facebook page: http://www.facebook.com/Jurnaluluneifetechic or you can send me emails at ank_ank92@yahoo.com. I'll wait for you to write to me and hope we'll talk soon!
Until then, I wish you all the best things :)
Kiss&hugs
