Mi-e dor...

    Mi-e dor de casa, de fratele meu, de mama, de tata. Mi-e dor de viata mea linistita de acasa, mi-e dor de anii de liceu, cand mi se parea greu sa invat 10 pagini pentru o lucrare. Mi-e dor de viata lipsita de griji, de panta pe care o coboram in fiecare zi pe tocuri, cand ma duceam la liceu.
    Mi-e dor de rasetele nebunesti din pauze, mi-e dor de caietele mele de matematica si fizica, pline cu desene si citate si fragmente din carti. Mi-e dor sa pierd vremea cu fratele meu, sa povestim, sa ne certam, sa radem, sa ne jucam.
    Mi-e dor sa ma certe mama ca nu invat destul si apoi sa iau note mari. Mi-e dor de usurinta cu care obtineam rezultate bune, de olimpiadele de engleza la care am luat premii si mi-e dor sa cred ca fac ceva cu adevarat bine. Mi-e dor de orele nesfarsite de matematica si de variantele pentru bac la care ma chinuiam in fiecare seara.
    Mi-e dor de mirosul de acasa, de mancarea de acasa, de aerul de acasa. Mi-e dor sa-mi vad bunicii in fiecare weekend.
    Mi-e dor sa ies linistita in oras cu prietenele mele, fara sa imi fac griji ca am de invatat sute de pagini apoi. Mi-e dor sa fiu copil, sa imi permit sa fiu inconstienta. Mi-e dor sa am timp sa citesc romane, sa vad seriale sau doar sa stau degeaba.
    Mi-e dor sa-mi vad parintii in fiecare zi, sa pot sa le povestesc ce am mai facut, ce am mai vazut, ce am mai invatat.
    Mi-e dor, mi-e atat de dor....

N-ai sa intelegi...

    N-ai sa intelegi nicicand cum si unde a inceput de fapt totul. A fost un moment in care timpul s-a oprit in loc si ziua aceea putea fi ieri, azi, maine...nu stii exact. Si a fost un spatiu nedefinit, chiar daca locul acela iti este familiar si il cunosti bine. Atunci a fost doar un spatiu in care va aflati tu si ea. Si totusi, n-ai sa intelegi.
    Si chiar si atunci cand ea iti va povesti toate lucrurile care s-au intamplat de fapt, tu n-ai sa intelegi. Pentru ca pare nebunesc si ireal si pentru ca poate nu crezi...nu crezi in sufletele-pereche. De aceea, n-ai sa intelegi.
    Si nici nu stii macar cat de iubit esti, nici macar nu-ti imaginezi. Nu doar de ea. Ci si de EI, care vor pentru tine ce e mai bun, care iti vor fericirea. Poate n-ai sa crezi toate astea, dar ea, cu rabdarea ei infinita, cu blandetea pe care a dobandit-o in timp, te va face SA CREZI, chiar daca n-ai sa intelegi niciodata...
    Ea te va iubi mult, iar tu... o vei iubi si tu, fara sa intelegi vreodata cum a fost posibil totul. Fara sa intelegi ca EI i-au dat aceasta misiune: sa-ti fie alaturi, sa te ghideze in viata, sa te iubeasca, sa te faca fericit. Si sa iti daruiasca din lumina ei. Chiar daca tu, n-ai sa intelegi....

Craciun

   

    Craciun...un cuvant magic. Un cuvant care imi exprima stralucire, fericire, liniste. 

    Personal, IUBESC Craciunul. Il iubesc pentru ca de Craciun, toate lucrurile imi par frumoase si toti oamenii imi par buni. Pentru ca lumea mea pare intr-o perfecta liniste si armonie. Si pentru ca imi e mai usor sa imi arat dragostea fata de cei dragi. Pentru ca pot sa petrec mai mult timp alaturi de familia mea, mai ales ca tanjesc dupa astfel de zile mai tot timpul. Pentru ca pot sa mananc prajituri, cozonac, sarmale si friptura pana ma satur (hahaha!mai ales prajituri) si sa ma bucur de ele. Pentru ca uit de griji si totul pare usor. Si in final... pentru ca daruiesc si  primesc cadouri frumoase.

    Si imi mai place ca de Craciun reiau legatura cu persoane cu care nu am mai vorbit de multa vreme, de care imi e dor si cu care imi face intotdeauna placere sa vorbesc.

    

     Craciunul e iubire.

Tandrete, Anca

Momente

           Exista momente dificile in viata fiecarui om. Fie ca ele vin mai devreme, fie ca vin mai tarziu, ele lasa urme adanci in sufletul fiecaruia. Si chiar daca se spune ca timpul le vindeca pe toate, de fapt nu e chiar asa… Chiar si dupa multa vreme, cand ranile sufletului s-au vindecat, cicatricile raman si de fiecare data cand le simti, te intristezi si iti aduci iar aminte de acele momente grele.

            Ea…a avut o copilarie frumoasa. A avut parte de liniste, de caldura din partea familiei si a fost fericita. Apoi insa, nu a mai putut fi. A avut parte de zile grele, care au consumat-o sufleteste foarte mult. Iar cand a crezut ca s-a terminat cu suferinta, si-a dat seama ca sufletul ei era pustiu. Pur si simplu nu s-a mai recunoscut. Nu mai era vesela, radioasa. Nu mai era ea.

            Dar a continuat sa lupte si dupa mai multe luni de zile, dupa indelungate eforturi, incet-incet si-a revenit. Si-a adus aminte de visurile ei, si-a redescoperit telurile in viata si a redevenit ceea ce era ea de fapt : o luptatoare !

Poate (II)

           Poate ca nu te asteptai s-o revezi intr-o dimineata friguroasa de martie…Arata asa bine, arata perfect. Timpul trecuse si o transformase intr-o tanara superba. Si poate tocmai de aceea ai incetinit masina exact cand ai ajuns langa ea, pentru a putea sa o privesti mai bine. Poate nu stii, dar ea a fost fericita in ziua aceea. Poate si tu ai fost…Poate ai fi vrut sa opresti, sa cobori si sa te duci la ea. Da, poate ai fi facut asta, daca nu ai fi fost in intarziere. Si poate ti-a batut iar inima cu putere si ai simtit ca nu vrei sa mai pleci, ca ai vrea ca acel moment magic  sa dureze o vesnicie…Dar ai plecat. A TREBUIT. Si a trecut iar timpul…

           Poate ai sperat s-o mai vezi. Inca o data. Si poate ai fi reusit asta in dupa-amiaza aceea din mai, daca ai fi auzit-o cand te-a strigat…Si aflandu-te in acelasi loc ca in seara aceea tarzie de martie, ti-ai adus aminte, poate, de EA.

A mai trecut un an si intr-o seara de mai ai trecut iar cu masina pe langa ea. Poate ai vazut-o abia cand a inceput sa alerge, sperand sa te opreasca. Poate ai simtit-o si de asta ai incetinit din nou. Si poate ca daca te-ai fi gandit ca spre tine alearga, ai fi oprit ca sa vezi ce s-a intamplat. Apoi, dupa cateva zile, intr-o seara de duminica, a trecut pe langa tine, pur si simplu, dar ai privit-o in graba si poate n-ai recunoscut-o. Si au trecut iar zilele, pana intr-o zi, cand ea te-a gasit din nou. Si s-a oprit in fata ta, ca si cum avea ceva sa-ti spuna. Poate ti-ar fi zis ceva, daca nu ai fi fost, ca de obicei, foarte grabit. Te-ai uitat la ea cu o curiozitate vadita, dar atat. Poate nu ti-ai dat seama ca era EA… Sau poate ai fugit de ceea ce simteai…

Poate ultima data cand ai vazut-o a fost dupa inca un an, intr-o seara de sfarsit de vara. Ai vazut-o cum trece prin fata ta si ai privit-o fix. Si desi era trista, si ea te-a vazut. Surpriza a fost mare, nu se astepta, de aceea s-a bucurat sa te vada. Poate ca ai simtit din nou acea emotie, dorind ca privirea ta sa absoarba imaginea ei cat mai bine. Dar apoi ea s-a reintors la lumea ei trista si prafuita, iar tu la universul tau stralucitor in care ea inca nu isi avea locul.

Au trecut astfel aproape 4 ani de la prima intalnire, de la prima privire, de la prima emotie. Poate te intrebi cand ai sa o intalnesti din nou. Si poate ti-ar placea sa o pastrezi in viata ta, ca sa iti aduca fericire si lumina multa. Poate ai avea grija de ea, ca de cel mai pretios lucru din intreaga ta viata. Si poate ca ea ar deveni raza ta de soare, iar tu, soarele ei.

Sfarsit.