Copiii fara etichete

Draga Omule,

    Daca te pot numi asa…

    Poate nu stiai, dar copiii au nevoie de sprijinul, de afectiunea si de atentia parintilor lor. Ce se intampla totusi atunci cand acestia ii maltrateaza, mai ales atunci cand in mod inconstient considera ca astfel ii educa si ii invata sa nu mai greseasca ? Cum e posibil ca dupa ce ai facut un copil si te-ai chinuit sa il cresti, sa incepi sa il maltratezi din diferite motive, oricare ar fi ele ? Nu, asa ceva e mai mult decat urat, e un gest de lasitate. Pentru ca stii bine ca acel copil nu se poate apara, ca nu are nicio putere in fata ta, Monstrul. Si da, te simti puternic atunci, pe moment, dar ulterior nu te roade constiinta ? Nu te simti ca un mare NIMIC ? Nu esti tu oare, o persoana josnica, pentru ca ii faci asta unui copil ? Unui suflet inocent, care nu are nicio vina pentru ca e asa cum e ? Si totusi, in loc sa iti asumi responsabilitatile de parinte, alegi calea pe care Cel Rau te indruma, calea cea mai usoara.

    Opreste-te putin si incearca sa te pui in locul acelui copil nevinovat. Incearca sa-i simti frica, sa simti cat de speriat si lipsit de speranta este. Nu te cuprinde tristetea ? Uite, mie aproape ca imi vine sa plang. Si cand ma gandesc ca din nefericire astfel de cazuri in care parintii isi bat copiii sunt atat de dese…

Da-mi voie te rog, sa iti povestesc ceva. Acum vreo 4 ani, in vara, eram la mare la Costinesti. Spre seara am iesit sa ma plimb prin statiune si la un moment dat am vazut o fetita foarte frumoasa si dulce. M-au impresionat foarte tare fata ei inocenta si ochii ei calzi. Era bineinteles, insotita de parintii ei si parea vesela, pentru ca vorbea intr-una. Nu puteam auzi ce spunea pentru ca eram la o distanta considerabila, dar puteam vedea. La un moment dat, tatal ei a inceput pur si simplu sa tipe la ea si a tras-o de mana asa de brusc, incat pana si eu, care priveam intreaga scena de la distanta, m-am speriat. Bineinteles ca s-a speriat si ea si a inceput sa planga, moment in care tatal ei, s-a enervat si deodata a luat-o pe sus (la propriu) si a aruncat-o peste umar exact ca pe un sac de cartofi. Am simtit in acele momente neputinta, furie. O furie imensa… As fi vrut sa pot sa fac ceva, sa ma duc la el, si sa ii zic ceva, dar ce ? Ce puteam eu sa fac, concret ? Poate ca cel mult as fi putut sa-l linistesc pe moment, dar nu as fi putut sa rezolv problema complet. Pentru ca nu aveam nicio autoritate si nu aveam acest drept. Intamplarea din acea seara m-a marcat destul de tare, pentru ca au trecut 4 ani si inca mi-o aduc aminte cu detalii. Poate pentru ca desi mie nu mi s-a intamplat niciodata asta, am putut totusi sa simt foarte bine frica si groaza pe care le simtea acea fetita complet lipsita de aparare.

    Si ma intreb acum : cum pot exista astfel de parinti ? Cum pot ei sa isi bata proprii copii ? Pentru ce ii mai fac daca altfel nu sunt in stare sa ii educe ? 

Aceasta postare face parte din campania "Copiii fara etichete", desfasurata de Organizatia "Salvati Copiii". Pentru detalii, intrati pe: http://salvaticopiii.ro.