N-ai sa intelegi nicicand cum si unde a inceput de fapt totul. A fost un moment in care timpul s-a oprit in loc si ziua aceea putea fi ieri, azi, maine...nu stii exact. Si a fost un spatiu nedefinit, chiar daca locul acela iti este familiar si il cunosti bine. Atunci a fost doar un spatiu in care va aflati tu si ea. Si totusi, n-ai sa intelegi.
Si chiar si atunci cand ea iti va povesti toate lucrurile care s-au intamplat de fapt, tu n-ai sa intelegi. Pentru ca pare nebunesc si ireal si pentru ca poate nu crezi...nu crezi in sufletele-pereche. De aceea, n-ai sa intelegi.
Si nici nu stii macar cat de iubit esti, nici macar nu-ti imaginezi. Nu doar de ea. Ci si de EI, care vor pentru tine ce e mai bun, care iti vor fericirea. Poate n-ai sa crezi toate astea, dar ea, cu rabdarea ei infinita, cu blandetea pe care a dobandit-o in timp, te va face SA CREZI, chiar daca n-ai sa intelegi niciodata...
Ea te va iubi mult, iar tu... o vei iubi si tu, fara sa intelegi vreodata cum a fost posibil totul. Fara sa intelegi ca EI i-au dat aceasta misiune: sa-ti fie alaturi, sa te ghideze in viata, sa te iubeasca, sa te faca fericit. Si sa iti daruiasca din lumina ei. Chiar daca tu, n-ai sa intelegi....
Craciun...un cuvant magic. Un cuvant care imi exprima stralucire, fericire, liniste.
Personal, IUBESC Craciunul. Il iubesc pentru ca de Craciun, toate lucrurile imi par frumoase si toti oamenii imi par buni. Pentru ca lumea mea pare intr-o perfecta liniste si armonie. Si pentru ca imi e mai usor sa imi arat dragostea fata de cei dragi. Pentru ca pot sa petrec mai mult timp alaturi de familia mea, mai ales ca tanjesc dupa astfel de zile mai tot timpul. Pentru ca pot sa mananc prajituri, cozonac, sarmale si friptura pana ma satur (hahaha!mai ales prajituri) si sa ma bucur de ele. Pentru ca uit de griji si totul pare usor. Si in final... pentru ca daruiesc si primesc cadouri frumoase.
Si imi mai place ca de Craciun reiau legatura cu persoane cu care nu am mai vorbit de multa vreme, de care imi e dor si cu care imi face intotdeauna placere sa vorbesc.
Exista momente
dificile in viata fiecarui om. Fie ca ele vin mai devreme, fie ca vin mai
tarziu, ele lasa urme adanci in sufletul fiecaruia. Si chiar daca se spune ca
timpul le vindeca pe toate, de fapt nu e chiar asa… Chiar si dupa multa vreme,
cand ranile sufletului s-au vindecat, cicatricile raman si de fiecare data cand
le simti, te intristezi si iti aduci iar aminte de acele momente grele.
Ea…a avut o copilarie frumoasa. A avut parte de liniste, de caldura din
partea familiei si a fost fericita. Apoi insa, nu a mai putut fi. A avut parte
de zile grele, care au consumat-o sufleteste foarte mult. Iar cand a crezut ca
s-a terminat cu suferinta, si-a dat seama ca sufletul ei era pustiu. Pur si
simplu nu s-a mai recunoscut. Nu mai era vesela, radioasa. Nu mai era ea.
Dar a continuat sa lupte si dupa mai
multe luni de zile, dupa indelungate eforturi, incet-incet si-a revenit. Si-a
adus aminte de visurile ei, si-a redescoperit telurile in viata si a redevenit
ceea ce era ea de fapt : o luptatoare !
Poate ca nu te
asteptai s-o revezi intr-o dimineata friguroasa de martie…Arata asa bine, arata
perfect. Timpul trecuse si o transformase intr-o tanara superba. Si poate
tocmai de aceea ai incetinit masina exact cand ai ajuns langa ea, pentru a
putea sa o privesti mai bine. Poate nu stii, dar ea a fost fericita in ziua aceea. Poate si tu ai fost…Poate ai fi vrut sa
opresti, sa cobori si sa te duci la ea. Da, poate ai fi facut asta, daca nu ai fi fost
in intarziere. Si poate ti-a
batut iar inima cu putere si ai simtit ca nu vrei sa mai pleci, ca ai vrea ca
acel moment magic sa dureze o vesnicie…Dar
ai plecat. A TREBUIT. Si a trecut iar timpul…
Poate ai sperat s-o mai vezi. Inca o
data. Si poate ai fi reusit asta in dupa-amiaza aceea din mai, daca ai fi
auzit-o cand te-a strigat…Si aflandu-te in acelasi loc ca in seara aceea tarzie
de martie, ti-ai adus aminte, poate, de EA.
A mai trecut un an si intr-o seara de mai ai trecut iar cu masina pe langa
ea. Poate ai vazut-o abia cand a inceput sa alerge, sperand sa te opreasca.
Poate ai simtit-o si de asta ai incetinit din nou. Si poate ca daca te-ai fi
gandit ca spre tine alearga, ai fi oprit ca sa vezi ce s-a intamplat. Apoi, dupa
cateva zile, intr-o seara de duminica, a trecut pe langa tine, pur si simplu,
dar ai privit-o in graba si poate n-ai recunoscut-o. Si au trecut iar zilele,
pana intr-o zi, cand ea te-a gasit din nou. Si s-a oprit in fata ta, ca si cum
avea ceva sa-ti spuna. Poate ti-ar fi zis ceva, daca nu ai fi fost, ca de
obicei, foarte grabit. Te-ai uitat la ea cu o curiozitate vadita, dar atat.
Poate nu ti-ai dat seama ca era EA… Sau poate ai fugit de ceea ce simteai…
Poate ultima data cand ai vazut-o a fost dupa inca un an, intr-o seara de
sfarsit de vara. Ai vazut-o cum trece prin fata ta si ai privit-o fix. Si desi era
trista, si ea te-a vazut. Surpriza a fost mare, nu se astepta, de aceea s-a
bucurat sa te vada. Poate ca ai simtit din nou acea emotie, dorind ca privirea
ta sa absoarba imaginea ei cat mai bine. Dar apoi ea s-a reintors la lumea ei
trista si prafuita, iar tu la universul tau stralucitor in care ea inca nu isi
avea locul.
Au trecut astfel aproape 4 ani de la prima intalnire, de la prima privire,
de la prima emotie. Poate te intrebi cand ai sa o intalnesti din nou. Si poate
ti-ar placea sa o pastrezi in viata ta, ca sa iti aduca fericire si lumina
multa. Poate ai avea grija de ea, ca de cel mai pretios lucru din intreaga ta
viata. Si poate ca ea ar deveni raza ta de soare, iar tu, soarele ei.
Poate iti mai
aduci aminte seara aceea friguroasa de martie, cand ai vazut-o pentru prima
data. Poate iti mai aduci aminte hotararea pe care o avea in privire cand a
venit la tine si ti-a vorbit. Si poate te-a emotionat macar putin modul simplu, firesc
in care era acolo, langa tine si te privea. Poate ca ai simtit ca ea este
singura care te vede exact asa cum esti, cea care te priveste ca pe un simplu
om. Si poate ca tocmai de asta n-ai putut s-o privesti mai mult de 3 secunde,
pentru ca aveai impresia ca ar putea reusi cumva, intr-un mod numai de ea
cunoscut sa te descopere si sa afle, poate, lucruri pe care nici tu nu stiai ca
le adapostesti intr-un colt de suflet. Poate ca inima ta batea cu putere atunci
cand ai simtit-o aproape si cand ai privit-o din nou si poate ai fost putin,
macar putin, impresionat de naturaletea si feminitatea ei. Poate ca ai stiut ca
ea e tot ceea ce iti doresti, ceea ce cauti, dar n-ai stiut ce sa faci. Poate
ca ai simtit ca nu ti-e straina, poate ai avut chiar sentimentul ca o cunosti
dintotdeauna, dar te-ai speriat… Poate ca nu ai vrut sa pleci apoi, dar a
trebuit si nu ai putut sa faci altceva. Si totusi, ai mai privit-o inca o data
inainte, poate pentru a-ti imprima mai bine in minte imaginea fetei ei
frumoase…Poate ca dupa ce ai plecat te-ai gandit cu melancolie la ea si ti-ai
dat seama ca nici macar nu stii cum o cheama. Si poate ai incercat sa-i
asociezi imaginea cu tot felul de nume, nereusind sa descoperi insa care ar
putea fi numele care sa exprime naturalete, putere, feminitate si hotarare in
acelasi timp. Poate ca te-ai mai gandit la ea si ai rememorat acea seara
magica, cand erati doar voi doi si stelele si totul parea stralucitor si
perfect. Si asa a trecut un an…
