duminică, 26 ianuarie 2014

Dragă 2014

Să știi că mă bucur că ai venit în sfârșit. Te-am asteptat. Vreau atâtea de la tine.. Ei bine, știi doar că niciodată nu mă mulțumesc cu puțin.
Ştii, desigur, că vine un moment când încercăm să ne dăm seama la ce suntem buni, ce ştim să facem mai exact. Eu mi-am început anul cu gândul ăsta: să descopăr ce ştiu să fac cel mai bine, să îmi folosesc cât mai bine calităţile şi să încerc să îmi umplu golurile cât de bine pot.
Până acum m-am descurajat de multe ori. Şi e greu să nu o faci atunci când nu ţi-e prea clar ce potenţial ai. Dar de fiecare dată până acum m-am ridicat, m-am mobilizat şi am luat-o de la capăt. Cu siguranţă voi mai renunţa de 1 milion de ori, dar nu mă dau bătută. E foarte important de fapt să nu renunţăm niciodată. Să luptăm, să muncim până la epuizare (dacă e nevoie), dacă vrem să avem rezultate.

Pe de altă parte, de când ai venit, am început să apreciez şi mai tare persoanele pe care le am alături şi clipele petrecute cu acestea. Desigur, am avut parte şi de câteva dezamăgiri, dar fără ele viaţa nu ar fi la fel, nu-i aşa? Cel mai important e să înţelegem că la fel ca bucuriile şi momentele frumoase, şi problemele sunt parte din viaţă şi trebuie acceptate, oricât de greu ne-ar fi..

Eu vreau să fii un an in care să petrec cât de mult timp e posibil cu cei dragi. Vreau un 2014 luminos, dar să fie simplu, chiar banal dacă se poate. Pentru că ştiu sigur că sunt capabilă să-l umplu cu momente speciale. Şi mai vreau sănătate, chiar dacă sună a clişeu. E prea importantă si necesară dacă vrem să realizăm ceva anul acesta.

P.S: Iată că prima luna din 2014 s-a cam dus. Plănuiam să scriu postarea asta încă de pe 1 ianuarie, ba chiar am şi început-o. Însă pe parcurs m-a cam părăsit inspiraţia şi n-am mai reuşit s-o termin. Dar acum, în sesiune, am mai tot timpul inspiraţie (hehe). Prin urmare, e foarte probabil să scriu destul de mult zilele astea :). În plus, după ce m-am gândit destul de mult si deşi nu e perioadă foarte grozavă pentru mine, am hotărât sa nu închid blogul. Mi-e prea drag şi am multe amintiri frumoase legate de el. Aşa că de-acum încolo o să ma "vedeţi" muult mai des pe aici.
Vouă vă doresc tot ce e mai bun pe lume şi vă îndemn să încercaţi să fiţi mai buni, mai toleranţi şi mai calzi de-acum încolo.
Vă pup, dragilor si ne reîntâlnim marţi, când vă invit să citiţi o povestioară despre prietenie şi prieteni adevăraţi.